Câștigătorii competițiilor SuperBlog

La momentul câștigării locului I în ediția-pilot din 2008, Darius Jula, editor fondator al blogului colectiv Arena IT, declara despre SuperBlog:

"Eveniment deosebit în online-ul românesc. Un asemenea concurs a reprezentat o premieră pentru Internetul din România, implicând un număr reprezentativ de sponsori şi companii cu o mare importanţă pe piaţa IT din lume şi din ţară. În calitate de blog participant, Arena IT s-a încadrat perfect în tema de la care s-a plecat: IT-ul. De aceea ne-am gândit ca am avea o şansă reală atunci când am decis să ne înscriem. Articolele pe care le-am elaborat au necesitat timp pentru scriere şi, mai ales, pentru documentare, aşa că putem spune că SuperBlog 2008 nu a fost un concurs uşor, dar nici unul imposibil. Concursul putea fi câştigat şi de un blog care nu este axat pe IT, însă nu putea fi câştigat de cineva care nu este pasionat de scris, în general. Aşadar, transmitem felicitări echipei organizatoare şi transmitem că online-ul romanesc mai are nevoie de aşa ceva şi pe viitor. Sperăm, deci, că SuperBlog 2008 a fost doar scânteia ce aprinde flacăra".

ARENAIT.ro - Blog de știri IT din domeniile hardware, software, securitate, lansari de jocuri sau evenimente IT, recenzii de produse electronice sau software.

- Blog colectiv, câștigătorul locului I în prima ediție SuperBlog, din 2008

"Sunt implicat activ în fenomenul de business și investiții de aproape 10 ani de zile, sunt în București în cadrul unui colectiv deosebit de profesioniști financiari din Centrala unei bănci de lângă Herăstrău. Pentru a îmi consolida excelența profesională și integritatea etică în domeniul deciziilor de investiție sunt la nivelul 3 din cadrul programului internațional de Chartered Financial Analyst (CFA). Anterior, am supervizat portfolii de câteva milioane de euro pentru antreprenori din Top 300 Capital. Și am scris câteva culegeri de teorie și practica economică, alături de una dintre puținele cărți de dezvoltare personală scrise de un roman și publicate chiar în România. Am făcut voluntariat, am făcut în mod practic marketing, advertising, traininguri pe creativitate, people skills, time management, comunicare. Dintotdeauna muncesc mult și cu pasiune, citesc des și iubesc să trăiesc bine."

BOGDAN MIHALAȘCU - www.moneywatch.ro

- Cel dintâi SuperBlogger din 2009

„Am decis să diferențiez conținutul de tehnologie de cel personal pe care îl aveam pe blogul părinte – manuelcheta.ro – așa că am ales să fac un website/publicație online orientat(ă) strict pe tehnocultură (tehnologie, invenții, tehnologia în cultura noastră, știință). Îmi doresc să cresc proiectul TehnoCultura într-o publicație online cu mai mulți autori, toți pasionați de tehnologie și știință. Împreună putem trezi interesul față de educație și față de importanța tehnologiei în cultura noastră.”

MANUEL CHEȚA - manuelcheta.podbean.com

- Primul clasat în SuperBlog 2010

„Mă feresc să spun despre mine că sunt un anume fel de om. Este mai relevant ceea ce spun ceilalți despre mine decât ceea ce spun despre mine însumi. Pe de-o parte sunt definit de lucrurile pe care le gândesc, de lucrurile pe care le trăiesc, le simt şi le exprim. Sunt definit de lucrurile care îmi plac, de pasiunile mele și de felul cum ego-ul meu interior se reflectă în ochii celorlalți. Sunt definit de acțiunile mele, de deciziile (de multe ori imposibile) pe care le iau sau de lucrurile pe care uneori evit să le spun (justificarea). Mai sunt definit şi de revelațiile pe care le am. Unii le vor găsi banale, alții geniale. Pe-aici sunt şi eu, între două lumi.”

ROBIN MOLNAR - www.robintel.ro

- Câștigătorul locului I în SuperBlog 2011

„Încă dinainte de a începe SuperBlog, mi-am zis că, dacă vreau să câștig, trebuie să vin cu “altceva”. Nu scriu versuri, nu sunt poet! Văzând însă că anul trecut articolele în care am inserat câteva versuri au fost apreciate, am mers pe aceasta variantă."

CHRISTIAN HERTZUG alias mnealui - www.christian.hertzug.info

- Câștigătorul locului I în SuperBlog 2012

„Dacă se mai întreabă cineva de ce merită SuperBlog, apoi aici e răspunsul: pentru că te poate face să simți că te dai cu cel mai lung roller-coaster. Te urci în el și tipi de bucurie la prima curbă, apoi urli de groază când te trezești cu picioarele-n sus, zâmbești când revii pe porțiuni mai line, ca să plângi neputincios când treci prin tuneluri întunecate. Dar ieși la lumină cu senzația aia de moleșeală în picioare, dar viață în suflet. Și fugi la coadă, să te mai dai o dată!”

SORANA BORDAȘ alias Irealia.ro

- Câștigătoarea primei ediții Spring SuperBlog, în 2013

„Încăpățânarea care mă caracterizează, clasică pentru zodia Taurului, sub semnul căruia m-am născut, nu îmi este depășită decât de ambiție și putere de muncă. Atunci când mă implic într-un proiect o fac pentru a-l înscrie între câștigători, iar dacă îmi pun ceva în minte, ar fi nevoie de minimum un tsunami pentru a mă abate de la drumul pe care mi-am propus să merg. Filolog de formație, trainer din/cu pasiune, actualmente reprofilată într-un domeniu tehnic, simt că, dacă nu învăț mereu ceva nou, risc să involuez la loc în maimuță. Trăiesc cu sentimentul că totul se întâmplă cu un motiv: bloggingul mi s-a întâmplat pentru că undeva, în univers, exista un loc gol, care mi se potrivea. SuperBlog m-a găsit pentru că aveam nevoie de el.”

DANA LALICI - autoarea blogului www.sexulslab.ro

- Câștigătoarea trofeului SuperBlog 2013

"Fană înfocată a competiției SuperBlog începând cu anul 2013. Am participat la două ediții, câștigând-o pe cea de-a doua în primăvara lui 2014. De atunci am devenit Blogger Partener și o susținătoare devotată atât a concursului, cât și a colegilor de breaslă. Spun cu mândrie ori de câte ori am ocazia faptul că aparțin familiei SuperBlog. Datorită acestei competiții am legat prietenii frumoase cu unii dintre cei mai faini oameni din țară. SuperBlog unește sufletele în interiorul cărora este regăsită aceeași pasiune, cea a scrisului. Noi suntem SuperBloggeri. Care este Super Puterea ta?"

BIANCA ALEXANDRA BIZÎIAC - tulips-and-sparkles.blogspot.com

- Prima clasată în Spring SuperBlog 2014

“Inițial îmi propusesem să mă clasez în top 5, însă, după primele note, mi-am dat seama că pot mai mult, iar aspirația la primul loc a devenit o obligație față de mine însămi. Competiția a însemnat multă muncă, multe emoții, multe bucurii și o comunitate unică, ale cărei legături virtuale sunt confirmate de întâlnirile de la Galele de premiere. Mă bucur că am reușit să câștig primul loc, pentru mine este o mare onoare. Mă simt parte dintr-o echipă fantastică a cărei muncă din ultimele nouă ediții ale acestei competiții a dat roade minunate, apreciate și respectate în întreaga blogosferă. Și pentru asta vă mulțumesc!”

CRISTINA LINCU - www.cristinalincu.ro

- Câștigătoarea locului I în SuperBlog 2014

“Oltean european get-beget, verde ca prazul şi natural ca Aloe Vera, participant entuziast în timpul competiţiilor şi partener în afara competiţiei, până în anul de graţie 2015, când am câştigat Spring SuperBlog. Eu n-am vrut, dar m-au obligat colegii. Acum, dacă-i musai să fiu partener, cu plăcere!”

DANIEL BOTEA - www.danielbotea.ro

- Câștigător (involuntar) în Spring SuperBlog 2015

„Am participat la SuperBlog timp de trei ani şi am învãţat lucruri noi, explorându-mi propriile limite şi deseori depãşindu-le. Nici nu ştiam cât de multe lecţii, emoţii, bloguri minunate aveam sã descopãr cu fiecare ediţie. Am continuat sã particip tocmai pentru cã doream sã-mi încerc puterile alãturi de atâţia participanţi talentaţi, dar şi din cauza provocãrii de a scrie pe teme atât de diverse. Experienţa SuperBlog a schimbat semnificativ modul în care concep şi scriu articolele. Imi face placere sã devin partener SuperBlog şi voi fi încântatã sã urmãresc din culise frãmântãrile competiţiei. De fapt, nimic nu m-ar putea ţine departe de planeta SuperBlog.”

CORNELIA CRINA POPA - nimicurifantezii.blogspot.com

- Câștigătoarea trofeului SuperBlog 2015

„Vrei să câștigi SuperBlogul, altfel nu ai mai citi această declarație. Foarte bine! Gândește ca un învingător, stabilește-ți clar obiectivele și nu te abate de la drumul tău. Cel mai acerb competitor al tău ești tu. Cu tine concurezi. Așa că renunță la gândurile negative și scoate-ți din minte acel „nu cred că pot să câștig competiția”. Pune-ți mintea la contribuție, ai încredere în tine și în capacitatea ta de a scrie frumos, fii atent la tot ce mișcă în jurul tău, participă la timp la fiecare probă, încearcă să fii un blogger creativ și original, bucură-te de comunitatea noastră, fă-ți prieteni noi în serile petrecute pe grupul de Facebook SuperBlog și câștigă. Nu câștigi doar premii și un trofeu, câștigi o întreagă familie. În plus, vei câștiga un respect de sine sănătos și fantastic de benefic pentru dezvoltarea ta pe toate planurile. Șase ediții mi-au trebuit ca să câștig. Din cauza mea n-am câștigat de la prima participare. Dacă vrei, poți! Dar trebuie să vrei cu toată inima să câștigi, să te străduiești serios și să te implici! Ești cel mai bun blogger, eu am încredere în tine! Tu crezi în tine? Uh, ce emoții am! Mult succes, vă sunt alături din toate punctele de vedere!”

ALINA GHEORGHE - www.alina-gheorghe.ro

- Model de voință în Spring SuperBlog 2016

„Aveţi nelinişti existenţiale, vă vin idei ciudate şi vă vărsaţi focul în online, pe blog? Clar suferiţi de bloggerism cronic şi aveţi nevoie de un tratament special. Vă recomand SuperBlog, un tratament revoluţionar, capabil să vă şlefuiască talentul, să vă amplifice creativitatea şi să vă conecteze la o stare pură de ... altfel. Tratamentul este prescris în două etape, primăvara (o lună sau o lună şi jumătate) şi toamna (două luni). Dozele administrate regulat, cam din două în două zile, imprimă destulă adrenalină şi emoţii, pentru a vă simţi conectaţi direct cu fantezia. Nu renunţaţi la tratament, chiar dacă percepeţi unele rezultate drept o teribilă... frecţie la un picior de lemn. Dimpotrivă! Fiţi mai “căpoşi”, mai inspiraţi, mai creativi! SuperBlog este un tratament ideal cu un singur efect advers: dă dependenţă! Trataţi-vă de bloggerism cu SuperBlog! Eu am făcut-o, iar la finalul lui 2016, tratamentul a avut un succes nebun.”

EUGEN ZĂVOIANU

- Învingător la puncte în SuperBlog 2016

“SuperBlog a fost pentru mine ca o avalanșă de emoții în vâltoarea căreia cea mai grea luptă am dus-o cu mine. M-am înarmat cu răbdare și determinare, m-am transpus în diverse situații, am împletit din gânduri idei, le-am șlefuit și le-am așezat apoi în vitrina blogului, așteptând cumințică răsplata care, se pare, nu s-a lăsat prea mult așteptată. Câștigarea competiției mi-a adus o bucurie tristă! Da! Acest oximoron exprimă cel mai bine stările care mă încearcă. Bucuria ieșirii victorioase din avalanșă emoțiilor și tristețea gândului că-i voi duce dorul! Mulțumesc organizatorilor nu pentru șansa de a avea, ci mai ales pentru cea de a deveni… mai perseverentă, mai creativă, mai sigură pe mine.”

RALUCA ILIE

- Câștigătoarea podiumului Spring SuperBlog 2017

"Pentru mine, competiția SuperBlog a fost o școală care mi-a disciplinat felul de a scrie, m-a învățat să scriu după cerințe și cu deadline-uri, să mă adaptez în funcție de tema dată și să creez, în același timp, texte care transmit și inspiră. SuperBlog m-a învățat să nu renunț; abia după ce am trecut de punctul în care credeam că nu mai pot, am realizat că încă mai pot și așa am reușit să-mi depășesc propriile limite și să mai fac un pas în evoluția mea. Fiți curioși, întrebați, încercați lucruri noi și testați-vă limitele! Comunitatea SuperBlog vă va susține să faceți asta. Și, cel mai important, nu uitați că, în SuperBlog, deși este un singur loc 1, câștigători ieșim cu toții, în final".

DANA AFRĂSINEI - www.tssecrets.com

- Campioana SuperBlog 2017

“SuperBlog este o familie minunată. SuperBlog nu este o simplă competiție, e ceva ce te face să visezi, să înveți, să descoperi de fiecare dată ceva nou. Te ajută să te cunoști, să îți exersezi răbdarea, te învață să pui ordine în idei și cuvinte, determinându-te să creezi ceva care să te facă mândru de pasiunea ta. Oamenii pe care îi cunoști acolo sunt oameni-povești, oameni pe care ajungi să îi admiri, să îi citești și nu poți decât să te bucuri că au apărut in viața ta. Trofeul? Nu l-am așteptat niciodată, nici când a fost anunțat clasamentul final. A fost un vis pe care nu știam că îl am, dar care mi-a umplut sufletul de fericire. Pentru mine, să obțin acest trofeu a fost dovada faptului că, atunci când treci prin perioade grele, dacă nu încetezi să vezi partea luminoasă a străzii, lucruri minunate se pot întâmpla. Sper ca organizatorii să fie sănătoși, voioși, dar mai ales răbdători, ca să avem cât mai multe ediții în care toți cei care își doresc și nu renunță să devină câștigători.”

- CĂTĂLINA BIANCA CUCU, autoarea blogdezambit.wordpress.com

- Prima clasată în Spring SuperBlog 2018

“Sunt foarte fericită că aceste două luni și jumătate (de când a început competiția) au fost încununate de succes și mi-am îndeplinit unul dintre cele mai înalte obiective de-ale mele în blogging: câștigarea trofeului SuperBlog. A fost o perioadă solicitantă, dar și frumoasă, în egală măsură. Dincolo de premii (deloc de neglijat, bineînțeles), SuperBlog este despre depășirea limitelor, cunoaștere (prin documentare), dar și autocunoaștere. Cel mai mare câștig a fost confirmarea faptului că scriitura mea este apreciată (am obținut peste 91 de puncte la toate probele și un total de 8 premii). În spatele acestor rezultate se află multe ore de muncă – documentare, editare, scriere și realizare de fotografii, dar la final satisfacția a fost pe măsura efortului depus. Mulțumesc Mamei că mi-a fost alături în tot ceea ce am întreprins până la această vârstă și îi dedic ei această imensă realizare! Viitorilor concurenți și sponsori le transmit doar atât: implicați-vă 100%, iar rezultatele nu vor întârzia să apară! La mulți ani, SuperBlog! Ne vom reîntâlni pe viitor, cu siguranță! Povestea noastră nu se încheie aici…”

- GEORGIANA MIHĂILĂ alias O pisică neagră

- Câștigătoarea trofeului SuperBlog 2018

“Participarea mea la SuperBlog a fost neașteptată și neînțeleasă pentru cei mai mulți dintre prietenii mei. De ce mi-aș investi timpul liber, și așa destul de limitat, într-o competiție de creativitate, din moment ce backgroundul meu profesional e cu totul altul? Exact dificultatea provocării pe care mi-am asumat-o a fost principala mea motivație. Simțeam că, în munca de zi cu zi, îmi foloseam doar o parte din creier - acea parte responsabilă de structură și de gândire matematică, în timp ce creativitatea și imaginația rămâneau un potențial complet neexplorat. Așa că atunci când am aflat de SuperBlog, m-am aruncat cu capul înainte, special pentru a-mi depăși niște limite și pentru a mă dezvolta și în altă direcție. 
N-a fost ușor să câștig trofeul, dar a fost un drum plin de satisfacții. Un drum inițiatic, asemenea celor din basme, de-a lungul căruia am câștigat premii, am cunoscut oameni și m-am redescoperit pe mine, într-o altă ipostază. Câștigarea trofeului este un motiv de mândrie, dar și o responsabilitate. Am primit o confirmare a faptului că stilul meu de a scrie și de a prezenta o informație este apreciat, așa că nu pot decât să merg mai departe. Vreau să scriu în continuare despre subiecte care contează pentru mine și care pot face o diferență. Îmi place să cred că, dacă vreun text de-al meu atinge măcăr un cititor și îl influențează să schimbe ceva în mai bine, efortul meu a avut un sens. 
 Viitorilor participanți la SuperBlog vreau să le transmit că e important să se implice 100% și să creadă în șansa lor de a câștiga. Nu contează din ce domeniu vii, nu contează ce experiență ai în spate. Fiecare concurent pleacă cu șanse egale și fiecare are șansa de a se autodepăși pe parcurs. Mult succes!”

- MĂDĂLINA SULTAN - casutaoliviei.ro

- Cea dintâi clasată în Spring SuperBlog 2019

"SuperBlog este o competiție care ajută foarte mult la dezvoltarea profesională şi personală. Am învățat să scriu mai bine, să îmi setez prioritățile, să fiu mai organizată, să ştiu ce îmi doresc şi să fiu perseverentă. Toate acestea au dus la țelul împlinit de a termina competiția pe primul loc, iar Trofeul SuperBlog îmi va aminti mereu că pot obține tot ceea ce îmi doresc.
Legenda spune că SuperBlog este o familie, ceea ce pot confirma, mândră fiind că fac parte din comunitatea oamenilor frumoşi, pasionați de scris şi talentați. A câştiga Trofeul nu este o misiune uşoară, fapt care face competiția şi mai interesantă. Este un adevărat maraton, dar şi un bun antrenament pentru succes, deoarece înveți să fii un învingător şi să îți doreşti din ce în ce mai mult. 
Din punct de vedere mental, determinarea şi ambiția sunt două virtuți importante pentru cei care îşi doresc primul loc, dar şi capacitatea de a depăşi momentele dificile este un criteriu de bază. Din punct de vedere practic, fundamentale sunt atenția la detalii, documentarea şi capacitatea de a împleti stilul personal de a scrie cu stilul dorit de către sponsori. Asta neînsemnând că ar trebui să renunți total la tine, ci să modelezi totul pentru a-i împăca pe toți. Am observat că încăpățânarea şi revolta nu aduc reuşite în niciun domeniu al vieții, deci nici în SuperBlog. 
Voi destăinui acum un mare secret: iubeşte Trofeul, iar el te va iubi şi va veni la tine! Eu l-am iubit atât de mult încât l-am desenat şi l-am ținut pe noptiera mea tot timpul, iar acum este fizic lângă mine. L-am chemat, l-am iubit şi a venit. Pentru a nu-mi uita nicio clipă țelul, am ales două citate motivaționale pe care le-am avut la vedere tot timpul şi pe care le-am citit zilnic (de aplicat în absolut orice îți doreşti):
„If you can see it in your mind, you can hold it in your hands” – Steve Harvey
„If you’re going to do it, go all the way! DO IT!” – Neal Donald Walsch
Ei bine, acestea fiind scrise, fie că faci parte din comunitatea SuperBlog, fie că eşti doar un cititor în vizită, îți doresc mult succes!"

- DANA CODORI - casutaunuimelc.ro

- Campioana SuperBlog 2019

“Participarea mea în competiția SuperBlog a venit din dragostea pentru scris. De altfel, eu și lucrez la o carte în această perioadă. De aceea, am avut rezultate încă de la prima ediție la care am participat. Foarte puțini superbloggeri au luat trofeul din prima încercare. Un parcurs și o evoluție există indiferent că o simți sau nu de la o ediție la alta. Se spune că, dacă vrei să fii scriitor, trebuie să scrii zilnic, așa că am luat competiția SuperBlog ca pe un experiment, dar s-a dovedit o experiență care m-a definit ca om. Parcursul meu a fost foarte interesant: la prima ediție m-am aflat pe locul al III-lea, la următoarea am luat locul al II-lea, iar acum am câștigat. Nu aș schimba nimic la acest parcurs. Dacă aș putea alege, nu aș vrea să fi câștigat din prima pentru că nu aș fi ajuns să mă dezvolt atât de mult. 
Orice faceți, faceți cu credință, cu motivație! Acceptați cine sunteți si dați tot ce aveți mai bun. Eu accept că sunt o timidă incurabilă, dar, în același timp, sunt un om care are ceva de spus, în scris sau verbal, iar pentru ideile mele, lupt să fie expuse clar și inedit. Cam așa este și cu fiecare probă SuperBlog: pleci de la tema dată și o faci să fie a ta. Succes tuturor participanților!”

- CĂTĂLINA POPA - catalinapopa.com

- Câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2020

"După un blog pe resurse umane am simțit nevoia să îmi creez un loc de suflet și așa a apărut Inimadincuvinte.com. Unul dintre articolele reprezentative de aici este “Iubirea ca un puzzle”. SuperBlog cu siguranță este și el un puzzle în care fiecare piesă joacă un rol la fel de important. Organizatorii sunt cei care oferă formatul, regulile de joc și păstrează un climat sănătos, bazat pe fair play în decursul competiției. Sponsorii setează triggerul prin premiile oferite, deschid ușa către adrenalină, suspans, îmbunatățire continuă din partea concurenților. Bloggerii sunt piesa de rezistență din puzzle, căci ei oferă din timpul lor, aduc pasiunea pentru a scrie, creativitatea și documentarea ca să realizeze cele mai bune articole. Trofeul este piesa patru din puzzle, este cea care închide bucla creativității și reconfirmă miza competiției. Eu personal m-am regăsit în acest puzzle și am creat unul nou la finalul competiției, pe care îl voi lua cu mine în călătoria numită viață. Acest nou puzzle este compus din experiențe precum: autocunoaștere, autodepășire, prietenii frumoase și de durată, perseverență pentru îndeplinirea oricărui vis. Recomand cu drag oricui puzzle-ul SuperBlog, chiar dacă este novice sau deja consacrat în lumea bloggingului și a conținutului creativ. Fiți deschiși la schimbare și viața vă va zâmbi din plin!"

OANA PANĂ - inimadincuvinte.com

- Prima clasată în SuperBlog 2020

"Copywriter, content writer, mamă și om, înainte de antreprenor. Cred în poveștile spuse cu patos, în puterea cuvintelor și în sinceritatea acestora. Am participat la SuperBlog pentru a-mi demonstra că pot scrie creativ, fără a face un țel din câștigarea trofeului. Am scris cu pasiune pentru fiecare probă și am muncit ca articolele mele să aibă de fiecare dată ceva în plus. O idee, o fotografie, o frază, o trăire. Să fie memorabile. 
Da, SuperBlog înseamnă muncă, însă deopotrivă înseamnă inspirație, talent, documentare, instinct și respect reciproc. Mi-am făcut un țel din a le putea bifa pe toate la final de competiție, așa că am plecat la drum respectând sponsorii și organizatorii, căutând în mine inspirația și în jurul meu elementele de documentare. Cât despre instinct, ei bine, el m-a ajutat enorm încă de dinainte de începerea competiției, așadar cred cu tărie că este nevoie să îl asculți dacă vrei să participi la SuperBlog."

RAMONA CĂTĂLINA ANASTASIU - www.casuta-anastasiilor.com

- Câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2021

“Știm cu toții că, pentru a câștiga SuperBlog, ai nevoie de perseverență și concentrare. Dar ai nevoie și de pasiune și creativitate. În fiecare articol am încercat să vin cu ceva diferit fie la nivel de text, fie la nivel vizual, fără a neglija nici acea notă personală care face oamenii să rezoneze cu ceea ce e scris. În zilele noastre, deși citim peste tot că durata medie de atenție a scăzut, oamenii sunt încă atrași de povești. Cred că faptul că am înțeles importanța storytelling-ului și, mai ales, modul în care el poate fi utilizat în orice gen de articol, a făcut diferența în această ediție a competiției. Desigur, nu am învățat asta dintr-odată, ci cu timpul, scriind și analizând rezultatele obținute. Din acest punct de vedere consider că SuperBlog a fost și un soi de școală pentru mine. Ediție după ediție am devenit un blogger tot mai bun, mai sigur pe conținutul pe care îl livrează și, iată, acum metamorfoza e completă! Totodată, pot spune că am învățat mai multe despre mine și cum să îmi depășesc limitele. Așa că recomand oricărui blogger, indiferent de cât de mic sau mare e publicul sau, să participe măcar o dată de la început și până la final la SuperBlog, experiența îi va transforma!”

DIANA ELENA GOLE - www.dealedianei.ro

- Câștigătoarea competiției SuperBlog 2021

“Am decis să particip la SuperBlog în 2021, pentru că îmi doream să aflu dacă ceea ce scriu are valoare, dacă scriu bine. Îmi doream un feedback din care să pot învăța. Și asta am primit participând la SuperBlog. În primăvara lui 2021 am participat pentru prima dată și m-am clasat pe locul al 15-lea, apoi în toamnă pe locul al 4-lea, la un pas de podium. Obiectivul meu a fost mereu de a urca un loc în clasament, de a învăța lucruri noi, de a descoperi povești și oameni. De data aceasta, Spring SuperBlog 2022 mi-a adus primul loc și mă simt de parcă m-am întors la școală și voi primi diplomă și coroniță la final de an! Chiar simt că SuperBlog este precum o școală care te învață să scrii mai bine, mai organizat, mai frumos și unde îți găsești prieteni și colegi printre bloggeri talentați!”

OANA LAMBRACHE - www.oanalambrache.ro

- Câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2022

"Eu sunt pasionat de călătorii și pot spune că SuperBlog a fost în primul rând o călătorie fascinantă la care sunt foarte bucuros și onorat că am luat parte. Îmi doream să aprofundez partea de storytelling aplicată în marketing, iar acest concurs mi-a oferit contextul ideal de a explora și de a experimenta o mulțime de abordări. L-am început ca pe un concurs de blogging creativ, dar mi-am dat seama pe parcurs că e mult mai mult de atât. A necesitat și rezistență, gândire strategică și inspirație și am avut de lucrat cu mine însumi și de învățat cum să îmi gestionez energia și răbdarea. Am fost aproape să renunț, dar am reușit să îmi depășesc limitele și să înțeleg că pot mult mai mult decât credeam. În final, faptul că am mers până la capăt și că am crezut în șansa mea reprezintă pentru mine o mare victorie și o lecție pentru care sunt recunoscător."

ANDREI OLTEANU - www.sabatic.ro

- Câștigătorul trofeului SuperBlog 2022

"Mă lupt cu sindromul impostorului. Am tot ascuns de lume faptul că în a 26-a ediție SuperBlog am rezonat cel mai bine cu juriul celor 11 probe și am ajuns pe locul I, dar și cu premii la cinci probe. 
Dar se pare ca am noroc de prietene bune, chiar dacă de la distanță, dar și de o familie minunată care chiar mă vede cea mai bună la scris din această primăvară și care m-a împins de la spate și încurajat să primesc cu bucurie nu doar fizic, ci si psihic Trofeul primit prin curier. Așa că, iată, l-am scos din cele 7 folii de protecție, l-am pus la loc de cinste împreună cu diploma și mă laud, lume! Am primul meu monument în miniatură pe care îl primesc cât sunt în viață, nu după!

Nu știu ce m-a ajutat să ajung câștigătoare. Eu am scris la fel ca în toți cei sase ani de participare, cu drag, cu suflet, cu pasiune. Poate energiile pozitive sau poate dorința de a reuși mai mult decât în ceilalți ani? Nu am avut ca obiectiv locul I (încă nu), dar de azi mă bucur de reușită și mulțumesc, SuperBlog, pentru că, prin concursul vostru, am ieșit din cochilie. Am scris! Și am câștigat!"

LILIA TOMA - www.casafurnicii.ro

- Câștigătoarea competiției Spring SuperBlog 2023

“Am fost de patru ori finalistă SuperBlog și de fiecare dată am învățat cel puțin o lecție importantă. În 2019, la prima participare, am învățat despre cât de mult contează perseverența și determinarea, dar și despre cum, într-o astfel de competiție, nu e suficient să scrii frumos, ci e foarte important să respecți tema și cerințele tehnice. În toamna lui 2022, când m-am clasat pe locul 3, a fost pentru mine cea mai frumoasă ediție SuperBlog, când am descoperit că pot și eu și când am învățat cum să am mai multă încredere în mine. A urmat ediția din primăvară, când nu mă simțeam pregătită pentru trofeu, ci eram dornică să aflu cum să scriu și mai bine. Mi-am dorit locul 2, am fost foarte bucuroasă atunci când l-am obținut și m-am bucurat și pentru că am reușit să mă descopăr mai bine pe acest plan, să văd care-mi sunt punctele tari și punctele mai slabe și astfel să pot scrie articole și mai bune.
Acum, în 2023, când am obținut locul 1, a fost pentru mine cea mai provocatoare ediție. Mi-am dorit trofeul, dar nu mi-am propus să-l câștig, ba chiar, din cauza unor factori obiectivi, am vrut să mă opresc la un moment dat. Am continuat atunci când am realizat că aceasta e o oportunitate pentru a învăța să scriu și în condiții mai ”vitrege”, când cuvintele nu curg natural în mintea mea. Am reușit și sunt mândră de mine și recunoscătoare tuturor celor care fac posibil acest concurs, deși, probabil, ”concurs” e un termen prea impersonal pentru a descrie ce se întâmplă aici. Eu aș spune că SuperBlog e ca o mare familie în care sunt primiți, cu brațele deschise, toți cei care își doresc să crească frumos, fie ei concurenți sau sponsori.”

MARIANA EVELINA PETRICĂ - www.carrusel.ro 

- Câștigătoarea trofeului SuperBlog 2023